You are here: Home Evenimente ancheta Balul Ancheta 2011
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Balul Ancheta 2011

E-mail Print PDF
Sute de personalităţi reprezentative pentru viaţa publică a judeţului şi-au dat întâlnire vineri seara, la Hotelul Ramada din Piteşti, pentru a fi alături de echipa săptămânalului „Ancheta” la ediţia 2011 a balului anual. Oameni de afaceri, politicieni, şefi de instituţii şi oameni marcanţi ai sistemelor fundamentale din societatea argeşeană au sărbătorit alături de jurnaliştii „Ancheta” nouă ani de supremaţie pe piaţa presei locale, nouă ani în care „Ancheta” s-a impus şi şi-a păstrat poziţia de cel mai puternic săptămânal argeşean. Cunoscut ca unul dintre cele mai importante evenimente mondene ale judeţului, Balul Ancheta 2011 a fost – fără doar şi poate – o petrecere reuşită, la care invitaţii s-au distrat până târziu în noapte în compania trupei „De la Fun”, condusă de către Dan Şipoteanu, într-o locaţie care s-a ridicat la cele mai înalte standarde de calitate şi eleganţă – Diamond Ballroom de la Ramada.
Premiile de excelenţă „Ancheta” încununează realizările cele mai importante de peste an, răsplătind astfel eforturile celor care au contribuit la dezvoltarea şi afirmarea judeţului. Pe parcursul anului 2011, s-au evidenţiat mai multe personalităţi ale vieţii publice, din diverse domenii de activitate:
n Pentru că reprezintă cel mai puternic nume al industriei argeşene, pentru seriozitate, iniţiativă şi viziune, pentru eforturile remarcabile de a performa în prima linie a afacerilor din judeţ şi din România, pentru un management axat pe responsabilitate publică şi socială, Premiul de Excelenţă 2011 - secţiunea economic a fost acordat domnului Gheorghe Badea, manager general al Grupului Industrial Componente.
n Pentru rezultatele obţinute la conducerea Serviciului Teritorial Argeş-Vâlcea al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru seriozitatea şi profesionalismul demonstrate în activitatea de procuror-şef al uneia dintre cele mai complexe structuri de justiţie din România, pentru contribuția profesională adusă în aplicarea legii şi implementarea directivelor Uniunii Europene, s-a acordat Premiul de Excelenţă 2011 domnului magistrat Călin Nistor.  
n Pentru transformarea proiectului Muntenia Hospital într-o realizare care va marca pozitiv evoluţia sistemului sanitar din judeţul Argeş, pentru implementarea, la cele mai înalte standarde, a conceptelor de calitate, performanţă şi profesionalism într-un domeniu de importanţă socială, pentru deschiderea primei maternităţi private din judeţ şi din întreaga regiune, i-a fost înmânat Premiul de Excelenţă 2011 - secţiunea societate domnului Cristian Celea, directorul general al Muntenia Medical Hospital.
n Pentru demararea unui proiect – primul de acest gen la nivelul administraţiei publice din România – proiect care presupune ridicarea din temelii a unui nou spital, cu aparatură modernă şi completă, prin fonduri provenind exclusiv de la bugetul propriu al administraţiei Mioveni, pentru demersurile finalizate prin salvarea fostului Spital Călineşti, pentru reunirea în Argeş, în două sesiuni anuale, a celor mai luminate minţi ale ţării în cadrul întâlnirilor Academiei Oamenilor de Ştiinţa din România, s-a acordat Premiul de Excelenţă 2011 - secţiunea administraţie domnului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni.
n Pentru o carieră transformată în misiune de credinţă, o carieră în care a ales să lucreaze cu sufletul pentru mii de alte suflete, pentru că le-a închinat acestora toţi anii de muncă fără tihnă, toată ambiţia unui manager şi – mai presus de orice – toată voinţa şi puterea unui om, pentru realizarea şi implementarea numai în ultimii trei ani a unui număr de 12 proiecte europene, toate având ca scop sprijinirea şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru copii instituţionalizaţi şi pentru persoanele aflate în dificultate, s-a acordat Premiul de Excelenţă 2011 -  secţiunea instituţii domnului Florin Pena, director adjunct al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.
n Pentru promovarea sportului argeşean în linia întâi a competiţiilor naţionale, pentru performanţele obţinute în anul 2011 şi încununate cu titlul de Campion Naţional al României la Raliu, Valentin Porcişteanu a primit Premiul de Excelenţă 2011 - secţiunea reprezentare naţională.

Sarea şi piperul petrecerii au fost, ca la fiecare ediţie a Balului Ancheta, premiile de umor. 10 personalităţi ale vieţii publice au devenit vineri seara eroi ai parodiilor muzicale care au făcut deliciul invitaţilor. În hohote de râs şi aplauze frenetice, cele 10 „victime” ale pamfletelor marca „Ancheta” şi-au ascultat dedicaţiile muzical-umoristice:
n Radu Bănică, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, a fost „răsplătit” cu premiul „Şi băieţii plâng câte-o dată!”, jurnaliştii „Ancheta” ţinând să-i amintească faptul că „cine scapă de scrumieră, de capsator va pieri!”, făcând astfel aluzie la momentele de cumpănă amoroasă prin care a trecut în urmă cu câteva luni în propriul birou.
n Senatorul PSD Constantin Tămagă a avut parte anul acesta de o mare surpriză. Sau nu! Dat fiind faptul că fiul său, junele Traian Tămagă, a ales să „joace” fix în echipa adversă, devenind membru PDL, „Ancheta” i-a acordat senatorului social-democrat premiul „Calul Traian”, cu menţiune „Teme-te de pesedişti, chiar şi atunci când îţi fac daruri!”
n Ciprian Berevoianu, şeful ITM Argeş, nu a scăpat de umorul acid al jurnaliştilor de la „Ancheta”, care l-au cadorisit cu premiul „Flamingo Boy”, în amintirea vremurilor când lucra la Casa de Pensii.
n Deputatul Radu Vasilică s-a numărat şi el printre „victimele” condeielor ascuţite de la „Ancheta”, care i-au acordat premiul „Ce am fost şi ce am ajuns?/ Să îmi ia locul un mânz!” ca dedicaţie specială din partea unui coleg de partid din vechea gardă, deputatul Filip Georgescu.
n USL Argeş a intrat în vizorul pamfletarilor de la „Ancheta”, care le-a dedicat celor trei partide din alianţă premiul „Trei la zece mii!”, cu menţiunea „E o floare, e un Crin!/ Şi-o va fura la scrutin?”.
n Alina Olărescu, şefa culturii din Bradu, a fost cadorisită cu premiul „Miss Pooooooooopularitate”, cu menţiunea „Prima plată, pentru rată, nu se uită niciodată!”. Prietenii ştiu de ce!
n Ştefan Lăzăroiu, preşedintele PDL Curtea de Argeş, a fost eroul unuia dintre pamfletele muzicale, fiind recompensat cu premiul „«Bătuta» ca la Stoeneşti”, cu menţiunea – la propunerea PSD – „Ş-aide una, ş-aide două, ş-aide trei să-i dăm bătăi”, aluzie la experienţa de care democrat-liberalul a avut parte la ziua comunei Stoeneşti.
n Dorin Falcă şi Valeriu Mincă au primit, la pachet, premiul „Miaunel şi Bălănel”, cu menţiunea „Două turturici, noi la bani avem lipici!”, aceşti Corado Catani ai Finanţelor argeşene.
n Florin Tecău, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a primit premiul „Ninja – Luptătorul Fantomă”, cu menţiunea „Pesedişti, vă ordon, treceţi... înapoi!”
n Ultimul, dar nu cel din urmă, a fost taxat prefectul Gheorghe Davidescu, eroul unei pelicule aproape ştiinţifico-fantastice care a bulversat toate scenariile politice – „Greu de ucis” (nu ştim a câta parte, că li s-a pierdut numărul!), un film în regia lui Mircea Andrei!

Mircea Andrei – cel mai puternic argeşean în 2011
Unul dintre cele mai aşteptate momente ale serii l-a constituit lansarea catalogului „Cei mai puternici oameni din Argeş”, o ediţie de colecţie apărută în condiţii grafice deosebite. Ca în fiecare an, cei prezenţi în paginile catalogului şi-au exprimat opiniile în ceea ce priveşte statutul de cel mai puternic, în urma contabilizării voturilor la nivelul lui 2011 fiind desemnat câştigător liderul PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei. Acesta a fost urmat în clasament de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, şi de Valentin Vişoiu, managerul Conarg. Iată cum se prezintă topul celor mai puternici argeşeni în 2011:
LOCUL I  -  51 nominalizări - Mircea Andrei
LOCUL II - 26 nominalizări - Constantin Nicolescu  
LOCUL III - 17 nominalizări - Valentin Vişoiu  
LOCUL IV - 16 nominalizări - Gheorghe Badea
LOCUL V – 8 nominalizări - Virgil Dumitru
LOCUL VI – 7 nominalizări - Tudor Pendiuc  
LOCUL VII – 6 nominalizări- Î.P.S. Calinic  şi Constantin Stroe  
LOCUL VIII – 3 nominalizări - Gheorghe Văsâi  şi Dorin Falcă  
LOCUL IX – 2 nominalizări - Jerome Olive, Sorin Dumitru, Gheorghe Davidescu   şi Dan Nicolae
Au mai primit câte o nominalizare: Gheorghe Dolofan, Dan Lazăr, Nicolae Ivănescu, Cătălin Spătaru, Paula Breazu, Cristina Diculescu, Marian Mocăniţă,  Aurel Rădulescu, Ştefan Iordache, Călin Nistor, Ion Cârstoiu, Florin Frătică, Gheorghiţă Boţârcă, Camelia Bădulescu, Valentin Porcişteanu

Magie cu viori oferită de trupa bulgărească „Nachko Family”
Una dintre surprizele serii a constituit-o spectacolul senzaţional oferit de Nachko Family, o trupă bulgărească celebră în întreaga Europă. Bulgarii au făcut adevărate minuni pe scena de la Ramada, interpretând în stil lăutăresc muzică de toate genurile de pe întreg mapamondul. Magicieni ai viorilor, cei doi solişti ai trupei au uimit asistenţa cântând inclusiv cu sticle de vin în loc de arcuşuri.
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML