You are here: Home > POLITIC Fostul șef de la Doi și-Un Sfert a intrat în PNL
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Fostul șef de la Doi și-Un Sfert a intrat în PNL

E-mail Print PDF

Achiziţie-şoc în politica argeşeană!

Chestorul George Păltineanu face parte din Organizaţia PNL Ştefăneşti

 

Chestorul George Păltineanu, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă Argeş - cunoscut şi sub titulatura de Doi și-Un Sfert -, s-a alăturat liberalilor argeşeni. Conştient că trecerea dintr-un domeniu atât de sensibil  şi controversat, precum cel al serviciilor, în politică nu are cum să nu dea naştere la interpretări, George Păltineanu a decis să vorbească deschis despre noua sa activitate: „Mă gândeam că este o chestiune de timp până se va afla și vreau să spun din capul locului că nu am intrat în politică să iau locul nimănui. Nu vreau să se intrepreteze în niciun fel această mişcare: sunt la pensie și am decis să fac și eu ceva. Am auzit mai tot timpul afirmații de genul «nimeni nu face nimic», «nimeni nu se implică», așa am decis să intru în politică” - a explicat gestul său fostul şef al DIPI Argeş. După cum el însuşi ne-a declarat, George Păltineanu a ales PNL Argeş pentru a-şi desfăşura activitatea politică, alegere deloc întâmplătoare, dacă luăm în calcul faptul că este naşul fostului lider al liberalilor argeşeni, Iani Popa. Fostul şef din servicii este membru al organizației liberale din orașul Ștefănești, unde de altfel şi locuieşte. „Voi încerca să fiu de folos cu ceea ce știu, cu experiența pe care am acumulat-o în atâția ani, să consiliez eventual atunci când este nevoie dacă mi se cere”, ne-a mai  declarat fostul șef al DIPI Argeş. George Păltineanu a ieșit la pensie anul trecut, la vârsta de 48 de ani, cu gradul de chestor. În ultimii ani, a ocupat funcţii de conducere în structurile DIPI, iar până în primăvara lui 2016 a fost director general al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML