You are here: Home > STRILE SAPTAMANII Dansul Lalelelor, 10 premii I pentru Piteşti
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Dansul Lalelelor, 10 premii I pentru Piteşti

E-mail Print PDF

Ediţia a VI-a a concursului internaţional Dansul Lalelelor s-a desfăşurat sâmbăta trecută în plin centrul Piteştiului, pe scena din Piaţa Milea. În ciuda capriciilor meteo, vremea a ţinut cu sutele de dansatori sosiţi la Piteşti şi a venit în sprijinul organizatorilor, Şcoala Populară de Arte şi Meserii şi Inspectoratul Şcolar Argeş.

Profesorii de dans care au avut grijă ca fiecare detaliu să fie la înălţime sunt Gabriela şi Cristian Tănase, coordonatori ai micilor dansatori de la Şcoala Populară şi Palatul Copiilor Piteşti. „A fost un concurs reuşit, apreciat de participanţi şi de juriu. Putem spune că nu a fost uşor pentru juraţi, întrucât Dansul Lalelelor este cunoscut în lume pentru calitatea participanţilor şi pentru exigenţele juriului. Cu toate astea, copiii argeşeni au demonstat încă o dată că sunt nişte  dansatori extraordinari”, ne-a declarat Gabriela Tănase. Momentul premierii a fost unul foarte emoţionant. Profesorii au fost invitaţi pe scenă, iar sutele de copii scandau numele coordonatorului lor. A fost un fel de competiţie a formaţiilor de dansatori, care în entuziasmul lor încercau să-şi aclame profesorul mai mult decât  ceilalţi concurenţi. La microfon au fost anunţate pe rând rezultatele fiecărui participant. Nu mai puţin de 10 premii I au rămas acasă, la Piteşti, trofee câştigate de elevii profesorilor Gabriela şi Cristian Tănase. Iată aşadar, formaţiile care au obţinut locurile fruntaşe la dans clasic, dans de caracter, dans modern, fantezie coregrafică: The Dolls, Jasmine, Lăcrămioara, Harmony, Elena şi Carol (dans sportiv). Felicitari copiilor şi tuturor celor care se află în spatele acestor rezultate!

 

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML