You are here: Home > DEZVALUIRI Autoritățile județene – prinse între interesul turistic și riscul de a avea vizitatori sfâșiați de urși
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Autoritățile județene – prinse între interesul turistic și riscul de a avea vizitatori sfâșiați de urși

E-mail Print PDF

Închiderea accesului  la Cetatea Poienari a declanșat un adevărat scandal

Săptămâna trecută a fost marcată de controverse vii generate de hotărârea administrației județene de a închide accesul către Cetatea Poienari pe fondul faptului că întreaga zonă turistică aflată la baza Transfăgărășanului a fost luată cu asalt de urși, aceștia fiind atrași de resturile de hrană din zonă, și nu neapărat de valoarea istorică și turistică a cetății lui Vlad Țepeș. Autoritățile județene au blocat accesul către cetatea lui Vlad Țepeș după ce un grup de copii a avut o întâlnire de gradul zero cu o ursoaică și cei trei pui din dotare!

După data de 18 mai, când grupul de copii aflați în cadrul programului „Școala altfel” s-a întâlnit cu familia de urși, zona a fost asigurată în permanență de echipe mixte formate din jandarmi și pădurari din cadrul Ocolului Silvic Vidraru. De la producerea  incidentului, autoritățile județene - respectiv Prefectura și Consiliul Județean Argeș - au decis închiderea temporară a accesului către Cetatea Poenari până la găsirea unor soluții viabile.

 

În urma acestor evenimente și a deciziilor aferente, au existat numeroase voci care au acuzat administrația județeană (Prefectura Argeș ca instituție de comandă și Consiliul Județean ca administrator al cetății) că au ales cea mai ușoară soluție, blocând accesul vizitatorilor la un important edificiu, în prag de minivacanță și afectând turismul în zonă. În cealaltă tabără, reprezentanții instituțiilor cu pricina au arătat că nimeni nu își poate asuma sfâșierea unor familii de turiști de către urșii care au împânzit vecinătățile cetății, neexistând la acest moment posibilitatea asumării unui asemenea risc de dragul niciunui interes de natură strategică sau financiară.

La capătul situației delicate create de animalele sălbatice, înainte de închiderea ediției noastre, se configuraseră trei soluții, toate trei trimise spre studiu și aprobare la Ministerul Mediului, instituția care are forța de decizie pe acest subiect.

 

„Suntem de plâns și ne merităm soarta!”

Dintre vocile care au criticat dur decizia de închidere a accesului la cetate s-a remarcat cea a omului de afaceri Dumitru Grecu, unul dintre marii operatori în turism, cu investiții semnificative pe zona Transfăgărășan. Domnia sa a militat toată săptămâna trecută pentru redeschiderea accesului la cetate, acuzând autoritățile că au ales calea cea mai ușoară.

„De mâine începe o minivacanță de 5 zile, iar autoritățile din Argeș au decis să închidă pe termen nedefinit, accesul la Cetatea Poenari... de teama unui URS. Au găsit cea mai simplă soluție fără nicio bătaie de cap, nu contează faptul că sute de turiști și-au programat o vizită la acest obiectiv deosebit de apreciat la nivel internațional și parcurg sute de kilometri pentru a se bucura de minunăția Cetății Poenari. Suntem de plâns și ne merităm soarta!”, a fost mesajul public al omului de afaceri, mesaj care a fost împărtășit și preluat și de către alți argeșeni. În sprijinul celor susținute, Dumitru Grecu a publicat și impresiile unui turist din Spania care a susținut că a venit special de la mii de kilometri distanță pentru a vedea cetatea lui Vlad Țepeș, iar când a ajuns aici a găsit închis, situație pe care a catalogat-o ca fiind foarte tristă. Turistul spaniol a continuat spunând că guvernanții ar trebui să facă ceva pentru a evita situațiile de acest fel, în sensul în care ar trebui să protejeze urșii, dar și turismul, pentru a se afla cât mai multe despre această țară frumoasă. „Așadar, acesta este efectul închiderii accesului către Cetatea Poenari. Turiști străini care vin de la mii de kilometri în zona noastră pentru a se bucura de frumusețea și notorietatea obiectivelor turistice rămân profund dezamăgiți de modul în care autoritățile soluționează o problemă simplă cu care noi - cei care trăim aici - ne confruntăm de ani de zile. Cea mai simplă și mai puțin costisitoare soluție este cea pe care o aplicăm și noi: ursul trebuie îndepărtat cu ajutorul petardelor de către persoane specializate, măsură care trebuie aplicată concomitent cu amenajarea unor locuri de hrănire a animalelor cât mai departe de zonele populate și interzicerea hrănirii lor de către turiști.”, a mai  susținut  Dumitru Grecu.

 

Jandarmii și pădurarii patrulează la Cetatea lui Țepeș

Prinse între riscul unor tragedii și presiunea pusă pe linie de turism, autoritățile județene au căutat toate variantele viabile de soluționare a situației.

 

Reprezentanții Consiliului Județean, instituția care administrează cetatea, susțin că nu  pot risca să pună în pericol viața turiștilor atrași de acest obiectiv și că, în ciuda controlului asigurat prin jandarmi și pădurari, cele peste 1400 de trepte de acces, plus zonele învecinate, nu pot fi acoperite la nivelul la care să asigure cetățenii în fața unui atac al urșilor.

„Efectivele de urs s-au înmulțit peste măsură. Am purtat discuții cu reprezentanți ai Direcției Silvice și ai Jandarmeriei pentru a asigura protecția zonei. Este o situație cu care nu ne-am confruntat până acum și, sincer, ar trebui schimbată legislația ca să o putem soluționa definitiv. Până atunci, vom acționa în funcție de decizia pe care o vor stabili cei de la minister.”, ne-a declarat președintele CJ, Dan Manu.

 

Directorul Direcției Silvice Argeș, inginerul Armand Chiriloiu, susține faptul că numărul urșilor din Argeș este dublu față de cât era normal: „Este o situație la care s-a ajuns din cauza numărului mare de urși într-un areal mic, insuficient. Sigur că deja am făcut demersuri și așteptăm răspunsul de la minister pentru a vedea dacă îi putem reloca în alt spațiu. Până atunci alături de alte autorități depunem toate eforturile pentru ca în zonă să nu aibă loc niciun incident.”, a mai susținut acesta.

 

Prefectul Emilian Dragnea susține, de asemenea, că închiderea accesului la cetate este o decizie temporară:  „Măsura se aplică până se va găsi o soluție pentru relocarea acestor urși, iar în acest sens noi am început deja demersurile. Am transmis documentele întocmite cu Direcția Silvică Argeș împreună cu reprezentanți ai departamentului Biodiversitate către Ministerul Mediului și am identificat următoarele trei soluții: prima - să găsim un fond cinegetic cu un efectiv mult mai mic de urși și să îi ducem acolo, a doua - să îi relocăm temporar în rezervația de la Zărnești, ultima -  să ajungem la adăpositea lor temporară  într-o grădină zoologică până la identificarea unui habitat natural. Atât noi, cât și alte autorități județene abilitate am atras - în repetate rânduri - atenția cetățenilor să nu mai hrănească animalele sălbatice. Știm că mai mulți comercianți din zonă și locuitori au dat de mâncare urșilor, uneori chiar pe treptele cetății, generând astfel reconfigurarea traseului  obișnuit al acestor animale. De aici, situația cu care ne confruntăm astăzi și care ar putea avea urmări foarte grave.”

 

 

 

 

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML