You are here: Home > PAPARAZZI Pendiuc la proces în săptămâna alegerilor
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Pendiuc la proces în săptămâna alegerilor

E-mail Print PDF

În ultima săptămână de campanie, Tudor Pendiuc a bătut și sălile Tribunalului București, nu doar aleile cartierelor. Joi, edilul Piteștiului a fost blocat toată ziua la instanţă, în dosarul Publitrans, 10080/3/2015, în care apare ca inculpat. Pe 2 iunie, dosarul a fost preluat cu întârziere de către judecător, iar ședinţa a durat pe puţin 5 ore. La acest termen s-a continuat audierea martorilor. Au dat declaraţii în faţa președintelui de ședinţă și a procurorului de caz trei consilieri locali – Nicolae Zărnescu, Radu Bănică și Sanda Fulga - și contabilul din cadrul fi rmei lui Vali Vișoiu.

Primarul Pendiuc și-Primarul Pendiuc și-a petrecut ziua de joi din ultima săptămână de campanie pe holurile Tribunalului București.

Avocatul Zărnescu a depus mărturie

Cei prezenţi în sală au declarat că, de departe, cea mai spumoasă și concretă declaraţie a fost cea dată de către avocatul Nicolae Zărnescu, președinte al Comisiei juridice din cadrul Consiliului Local. Acesta, încă de la început, a fost împotriva acordului de prelungire a contractului de asociere dintre Publitrans și CNCD-Girexim și nici nu a participat la ședinţa de consiliu în care, cu chiu cu vai, proiectul a fost votat la limită. „Eu mi-am păstrat declaraţia pe care am dat-o la urmărirea penală. Exact asta am declarat: am considerat că nu este legal, fiindcă nu puteai să faci aplicarea unui text din reglementările europene pe un contract care era interzis în dreptul românesc”, a declarat Nicolae Zărnescu. Referitor la ședinţa de consiliu local, în cadrul căreia s-a pus în discuţie constituirea ca parte civilă a Primăriei Pitești în dosarul Publitrans, consilierul Nicolae Zărnescu a declarat următoarele în faţa judecătorului:

„În opinia mea, organul de anchetă care e suveran pe instrucţia penală vine și ne spune: ăsta e prejudiciul, dat fi ind faptul că era vorba de un buget public, de un patrimoniu public și de un ban public, nu avea cum să îl punem în discuţii. Urma ca instanţa să hotărască. Dacă eram eu subiectul pasiv al unei infracţiuni și sufeream o vătămare patrimonială, era la latitudinea mea să mă constitui parte civilă, cu prejudiciul și întinderea pe care o consideram eu de cuviinţă, dar era patrimoniul meu. În condiţiile în care vorbim de un patrimoniu public, nu eram noi în măsură să stabilim acest lucru. Adică ce trebuia să spunem, nu a fost prejudiciu, nu a fost vătămat patrimoniul public?! Așa am văzut eu problema!”. La următorul termen, din data de 16 iunie, se va continua cu audierea martorilor, printre aceștia numărându-se și consilierul Tiberiu Avrămescu.

 

 

Comments

avatar Diaconu Gabriel
0
 
 
http://adevarul.ro/locale/pitesti/tudor-pendiuc-a cuza-masluirea- alegerilor-pite sti-bec-trebuie -decida-vor-ren umara-nu-voturi le-1_575ab50c5ab6550cb8d3499f/index.html
Aici sunt argumentele lui Pendiuc.
Nimeni in Pitesti nu se astepta ca Pendiuc sa piarda alegerile. Pendiuc se identifica cu Pitestiul. Pendiuc a fost primar din 1992. Pana in anul 2000 inclusiv a fost ales pe listele PD. In acea vreme candidatii PSD la primarie aveau niste scoruri ridicole (7% etc.). Prin faptul ca a trecut la PSD, Pendiuc a ajutat foarte mult PSDul, care acum isi bate joc de el si ii fura voturile. Majoritatea pitestenilor au o parere buna despre Pendiuc. E imposibil ca Ionica, de la PSD sa fie pe primul loc. Probabil ordinea e cea anuntata de dna Barata la CurierTV Pitesti in noaptea alegerilor, pe surse, locul 1 -Pendiuc, locul 2 - Sofianu (PNL). Desi e anchetat de DNA pt Publitrans, eu nu sunt de acord ca Pendiuc sa fie furat la voturi de catre Ionica, care nu va scapa nici el. Eu o sa ies in strada pentru Pendiuc, chiar daca nu am votat cu el la precedentele alegeri, pentru ca niciodata nu am votat PSDul. DE CE SA FIE FURAT PENDIUC?!?
Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
Cancel
Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML