You are here: Home > INTERVIU Dumitru Chirleşan, noul rector al Universităţii din Piteşti
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Dumitru Chirleşan, noul rector al Universităţii din Piteşti

E-mail Print PDF

„Avem zeci de centre de tăiat frunză la câini”

După două tururi de alegeri, de săptămâna trecută, Universitatea de Stat din Piteşti are un nou rector. Este vorba de Dumitru Chirleșan, conferențar universitar doctor, care a câştigat conducerea universităţii cu 222 de voturi. Dumitru Chirleșan este cadru didactic al Universităţii din Pitești din 1995, iar între 2004 și 2012 a fost prorector responsabil cu Relațiile Internaționale și Cooperarea Europeană.  Campania de alegeri a fost una chiar mai aprinsă decât alegrile locale sau parlamentare. Noul rector a fost acuzat chiar şi de deturnare de fonduri prin asociaţia GIA (Grupul pentru Integrare Europeană) al cărui preşedinte este. Dumitru Chirleşan îi succede la conducerea Universităţii de Stat din Piteşti prof. univ. dr. Ionel Didea, care şi-a dat demisia motivând un conflict cu sindicatul. În interviul acordat săptămânalului „Ancheta”, Dumitru Chirleşan răspunde acuzaţiilor care i-au fost aduse în campanie, dar vorbeşte şi de modul cum a fost „căpuşată“ instituţia, dar şi despre sutele de procese fără sfârșit în care este implicată universitatea.

Domnule rector, campania pentru conducerea Universităţii Piteşti a fost una mai dură decât o campanie politică. De ce este atât de tentantă această funcţie de rector?

- Vă spun cu sinceritate că nici eu nu am înţeles de ce sunt  atât de mari ispita şi tentaţia, pentru că din perspectiva mea o funcţie este făcută să funcţionezi.  Eu nu o văd ca pe o demnitate nobiliară, nici ca pe un titlu de conte, de duce. Funcţia de rector, acum în 2016, la Universitatea din Piteşti, îţi cere o grămadă de abilităţi, o grămadă de cunoştinţe. Trebuie să cunoşti universitatea asta pe toate părţile ei. Vorba unui distins profesor de la noi: nu are ce căuta rector ăla care nu ştie câte ieşiri are Corpul B. Este o metaforă, dar care spune într-adevăr multe. Corpul B are șapte ieşiri, dar pe a şaptea foarte puţini o ştiu. Eu o ştiu. Metafora în sine zice că funcţia asta de rector la Universitatea Piteşti este una cu multe ascunzişuri, cu multe încercări. Şi asta, pentru că, pe lângă partea academică, aici este o adevărată uzină.

Şi foarte mulţi bani.

- Nu sunt aşa de mulţi bani. Nu mă pot compara nici la degetul mic cu Consiliul Judeţean, cu Prefectura.

Cât este bugetul universităţii?

- Salarizarea e vreo 54.000.000 lei. Această parte este grosul bugetului.

Da, dar mai sunt banii de investiţii, licitaţii, care sunt la mâna rectorului.

- Haideţi să demontăm nişte legende!  Nu sunt chiar aşa de mulţi bani.

Asta înseamnă că aţi pierdut perioada când erau bani.

- Or fi fost! Nu comentez! Eu nu am prins acele vremuri. Bugetul nostru de venituri şi cheltuieli pe 2014 a fost de 56.000.000, cu plăţi, cu tot ce s-a consumat. Ăsta este buget? Iar în 2015, 89.000.000. Dar de ce? Pentru că au fost toate sentinţele ale judecătoreşti  prin care a venit un morman de bani ce s-a băgat în salarii. În 2015, au fost încasări, masiv, din fonduri structurale, proiectele făcute de personalul didactic al universităţii.

Dar ştiţi bine că de-a lungul anului au fost probleme legate de modul în care a fost gestionat bugetul universităţii, mai ales în ceea ce priveşte partea legată de investiţii şi licitaţii.

- Nu fac comentarii asupra foştilor conducători ai Universităţii, întâi dintr-o reţine. Eu sunt născut în Ardeal şi la noi este vorba aia „de morţi numai de bine” şi „dacă nu cunoşti, nu te băga”. Or eu nu am cunoscut. Am fost prorector în vremea domnului Secară, prima dată, apoi am fost prorector în vremea domnului Barbu, până în 2012, dar m-am ocupat strict de relaţii internaţionale, unde am avut autonomie absolută prin semnătură. Chiar şi către Comisia Europeană mi s-a dat drept de semnătură şi ce am făcut mai bine s-a văzut.

Pentru că tot aţi amintit de fondurile europene, spuneţi-ne ce este cu asociaţia dumneavoastră, GIE. Aţi fost acuzat că aţi folosit renumele facultăţii, studenţii, baza tehnică pentru a câştiga proiecte fără ca universitatea să aibă ceva de câştigat.

- Nu este nimic adevărat. Povestea asta cu asociaţia începe în 2002, când împreună cu un grup de cadre didactice am hotărât să înfiinţăm această asociaţie. De ce? Pentru că în 2000 se mai dădeau ceva bani în România de la Comisia Europenă, dar nu prea se dădeau către instituţiile de stat, ci către fundaţii, către asociaţii. Şi atunci am zis, hai să facem şi noi ceva că poate mai atragem un ban. Ideea este că noi, când am înfiinţat-o, am făcut-o de aşa natură, încât chiar de atunci am prevăzut ca patrimoniul asociaţiei să aparţină universităţii. Asta se prevede în statut din start. Noi am înfiinţat-o în scopul Universităţii din Piteşti, nu împotriva universităţii!

S-a spus cu nu aţi vărsat niciun leu în conturile universităţii şi că studenţii nu au beneficiat cu nimic de pe urma acestei asociaţii.

- În proiectele GIE am implicat studenţii ca beneficiari.

Şi au beneficiat ei?

- Da. Au fost „n” activităţi care prin proiectele GIE s-au implementat în universitate. Dar proiectele desfăşurate de GIE, cu finanţare direct de la Bruxelles nu le dă statul român, noi nu am luat un leu de la statul român, au mers preponderent în beneficiul universităţii, pentru că în proiectele GIE noi am implicat profesori care au câştigat în plan ştinţiific, au fost implicaţi în elemente de cercetare şi aşa mai departe. Au câştigat în plan material. Unde s-a putut am şi salarizat. Ceea ce lumea nu ştie, în afară, este că la vremea respectiv proiectele erau finanţate între 50 şi 75% din valoarea totală. Deci cu restul de 25% trebuia să vii tu. După aceea, pe parcursul vieţii proiectului Comisia Europeană îţi dădea cam 30% din bani. Restul veneau după ce depuneai raportul final, la finalul proiectului. Dar raportul trebuia să cuprindă toată suma, întregul buget, inclusiv şi ceea ce nu îţi dăduse comisia şi cei 25%. Practic, erai supus la un efort de cofinanţare de 40 şi ceva la sută din valoarea bugetului, care erau costuri de salarizare pe care noi nu le-am luat ca să putem susţine proiectul. Noi am fost nevoiţi să cofinanţăm cu orele de muncă, pontaje, bani neluaţi, lăsaţi acolo. Ce am câştigat noi din asta? Am câştigat foarte mult în plan profesional. Ceea ce lumea nu ştie în Argeş este că Universitatea din Piteşti este mai bine cunoscută afară decât în ţară, mulţumită mie şi Georgetei, soţia mea. Noi am ocupat atunci o zonă unde banii oricum nu puteau fi atraşi de Universitate, pentru că erau destinaţi ONG-urilor. Noi nu am abandonat niciodată universitatea. Din contră, ce s-a putut face pe GIE s-a făcut pe GIE ce s-a putut pe universitate s-a făcut pe universitate. Pot să demonstrez cu acte că la universitate am adus mai multe proiecte decât la GIE, proiecte plecate din aceleaşi creiere adică eu, soţia mea şi un grup de cadre didactice. Toţi banii ăştia sunt aduşi de acest nucleu construit de noi.

În presă a apărut un document în care dumneavoastră semnaţi şi ştampilaţi cu ştampila GIE şi în dreptul asociaţiei, dar şi în dreptul universităţii.

- Era un contract prin care noi ne-am plătit contabilul pe doi ani. Cine sunt cele două părţi, Expert Confin şi Grupul pentru Integrare Europeană. Contractul este în română şi engleză în ambele părţi semnează firma de contabilitate şi GIE. Contractul în sine pe cine leagă? Pe GIE cu firma de contabilitate. Unde a apărut problema? Că în dreapta, pe coloana în limba engleză, din motivele tradiţionale de copy-paste, când s-a luat versiuna în engleză de pe un alt model de contract cineva nu a mai schimbat “in the name of GIE” a rămas “in the name of Universitatea Piteşti”, însă repet semnătura şi ştampila nu sunt ale universităţii, sunt tot ale lui GIE.

Cel mai mare duşman în momentul ăsta sunt structurile neperformante din interior.

Cu toate acestea, universitatea are destule probleme, la anul revine ARACIS pentru evaluarea universităţii. Ar trebui să obţineţi „gradul de încredere ridicat” pentru a vă păstra studenţii, pentru a rămâne cu finanţare de stat.

- Da, în 2017 avem evaluarea instituţională şi da, aşa ar trebui, aşa ar fi civilizat.

Puteţi să faceţi asta? Ultima dată universitatea nu a putut lua acest grad.

- Eu am făcut în campanie o afirmaţie de la care nu mă dezic, că ne pregătim serios ca să raportăm. O vom face şi ştim să o facem. Am mai făcut-o, nu este prima dată. De ce nu am luat data trecută grad de încredere ridicat? Din cauza Facultăţii de Teologie, unde cine era şef de catedră atunci? Contracandidatul meu, domnul Nicolae Brânzea.  La evaluarea instituţională anterioară am avut trei bube mari: una a fost Facultatea de Teologie care a fost dezastru pe toate categoriile de elemente de raportat;  a doua a fost filiala de la Câmpulung a aceleiaşi facultăţi care funcţiona nestatutar acolo, şi a mai fost un motiv, asta apropo de inconsistenţa unora dintre programele de studii care nu aveau suficientă cercetare şi alte chestii în spate. Problemele semnificative de aici ni s-au tras: Câmpulung şi Teologie.

Secţii care între timp au dispărut

- Câmpulungul a dispărut, dar Teologia nu. Teologia doar că a intrat într-o stare mai slabă de şcolarizare, pentru că nu mai au programul de Pastorală. Au apărut tot felul de vorbe, de ce nu mai au Pastorala, dar eu nu vreau să comentez acum asta.

Cum veţi face dumneavoastră acum, ca rector, să obţineţi acel „grad ridicat de încredere”.

- Pentru evaluarea instituţională, pe care o văd ca pe o chestiune foarte serioasă, ne vom organiza astfel încât să punem de data asta toate datele aşa cum trebuie. Noi am mai făcut şi o greşeală tehnică la ultima evaluare şi mi-o asum şi eu, pentru că şi eu eram în echipa e conducere. Repet, am făcut o greşeală tehnică, una destul de nasoală, ne-am închipuit că dacă raportăm la fiecare program de studiu părţi din cercetarea noastră ştiinţifică, părţi din realizările noastre academic va creşte scorul. A fost o mare greşeală. Trebuia să adunăm toată zestrea pe câteva programe care automat ar fi crescut scorul domeniului întreg şi ieşeam mai bine la final dacă făceam aşa. Ca să dau un exemplu concret. Cum suntem noi aici, la Fizică. Noi aveam atunci aici inginerie fizică, aveam chimie şi ce mai aveam. Am pus 15% din lucrări, să zicem, la inginerie fizică, 50% la chimie şi tot aşa, le-am împrăştiat peste tot. Dacă le puneam pe toate grămadă la inginerie fizică, domeniul ăla intra în A. Dacă intrau mai multe domenii în prima clasă, media integrată pe domenii ne dădea mai bine şi intram şi noi la „încredere ridicată”. A fost o chestie tehnică şi repet nu vom mai face greşeala asta. În plus, problema a fost că am avut şi aceste bube, bube mari, de care v-am vorbit, iar acum nu le mai avem. Şi până în 2017, dacă eu reuşesc să îmi pun planul managerial în aplicare, nu o să mai avem nici structuri neperformante. Cel mai mare duşman al meu în momentul ăsta sunt structurile neperformante din interior.

Am spus-o clar şi la ultima dezbatere: pâine fără muncă nu mai primeşte nimeni!

Care sunt aceste structuri?

- Atenţie, eu nu vorbesc de programe de studiu (n.r. -  secţii, facultăţi). Avem o mie şi una de centre de tăiat frunză la câini.

Daţi-ne câteva exemple!

- Centrul pentru relaţia cu filialele, unde am avut chiar şi un director. Atenţie, centru în universitate care intermedia relaţia cu filialele, ce erau la Slatina, la Vâlcea şi prin Teleorman, pe la Alexandria mai era o chestie rătăcită, dar care oricum se chestionau. Ele aveau o autogestiune acolo locală şi erau gestionate de catedrele în care erau integrate aici. La ce mai trebuia un centru? Acest centru a avut director care a luat și el bani, cât un salariu de asistent.

Şi câte centre din astea aveţi?

- Noi toţi, cadre ale universităţii, suntem 412. Aşa a rezultat din chestiunea cu electoralele. Avem însă 107 funcţii din astea, de care v-am vorbit, plătite, în afara celor prevăzute de legea 1. Asta, în plus de ce zice legea 1, care zice de decani, de directori de departamente cu peste 20 de persoane în ele, de prorectori . Dar noi plătim 107 persoane, în plus, cu indemnizaţii de conducere.

De unde sunt aceste persoane?

- Din interiorul universităţii doar că au mai primit o chifteluţă în plus faţă de lectorul şi conferenţiarul de la catedră. Avem institut de…, institut de…, tot felul de minuni.

Ce institute sunt astea?

- Avem Institut de Cercetări, avem Institutul de Perfecţionare şi Formare „Muntenia”. Avem deci institute în universitate!

Şi cu ce se ocupau sau se ocupă aceste institute?

- Păi Institutul de Cercetări nu făcea altceva decât să exploateze la sânge Centrele de Cercetare. Le adunase sub aceeaşi pălărie şi crema raportată de acest Institut era, de fapt, munculiţa ălora care sunt în centre şi care fac cercetarea pe bune. În fiecare facultate avem măcar un centru de cercetare performant. Dar s-a creat structura de institute ca să avem director de institute.  Să avem directori, directori adjuncţi, să avem secretare. Vă mai dau o cifră? Avem 52 de secretare la 8.000 de studenţi, 160 de studenţi pe secretară. În vremurile bune, o secretară bună ducea 1.500 de studenţi. Deci astea sunt probleme de organizare care ţin de rector.

O să supăraţi acum nişte secretare ca să nu mai zic nişte directori de institut.

- Aaaa, lăsaţi, că este clară că institutele astea se închid! Am spus-o clar şi la ultima dezbatere pentru alegerea rectorului, pâine fără muncă nu mai primeşte nimeni. Avem creiere, avem posibilităţi, punem mâna şi facem proiecte. Aş vrea să deturneze toţi, cu ghilimele de rigoare, că aşa s-a spus în Campania electorală internă, sume cât am deturnat eu cu Georgeta în ultimii 15 ani către Universitatea din Piteşti. Ştiţi cât? Aproape 4 milioane de euro. În folosul universităţii! Haideţi să înmulţim cu 400, câţi suntem, şi să vedeţi ce buget ar avea universitatea. Supărarea nu are de ce să fie, pentru că vă dau altă cifră în balanţă, în acelaşi timp nu are decât 12 laboranţi. Un laborant are 870 de studenţi pe cap. 870 înseamnă 40 de grupe, dar nu de laborator, de seminar. Dacă împărţim la 12, cât are o grupă de laborator ne ies vreo 70 de grupe.

Dar nu este normal să ai 52 de secretare şi doar 12 laboranţi, într-o universitate mă refer.

- Ba da atunci când scopul principal al managerului a fost să nu funcţioneze, ci să fie ajutat să funcţioneze. Revenind la ARACIS şi la „gradul ridicat de încredere”, vă pot spune că suntem pegătiţi să luptăm pentru el. Vom face tot ceea ce este omeneşte posibil. Şi nu vom mai face greşelile tehnice de care v-am vorbit. Până în 2017 vă asigur că tot ce este structură păduchiosă şi care ne-ar putea da înapoi dispare. Problema care rămâne şi care ne-ar putea da înapoi nu este raportarea în sine, aia o facem, problema este ce vom raporta, pentru că aceşti patru ani de delăsare nu au adus zestre, nu ai miere în stup. Ai câteva insule de fericire în Universitate unde s-a muncit. S-a muncit enorm la ingineria mecanică, la electronic, s-a muncit la noi, la ştiinţe, şi, dacă te mai uiţi în rest, vag mai găseşti, un departament, un centru care să fi făcut cu adevărat cercetare, să fi făcut progrese, să ai ce raporta.

Rectorul dădea în judecată universitatea, nu o apăra!

Universitatea asta a pierdut studenţi, a pierdut renume.

- Ce nu au înţeles mulţi dintre cei care au gestionat universitatea în ultimii ani? Nu au înţeles un lucru simplu de tot. Noi suntem vânzători. Noi şi covrigăria din colţ nu ne deosebim decât prin marfa pe care o vindem. Noi vindem visuri însă părinţilor că or să aibă unde să aducă copii la şcoală, copiilor că se fac mari specialişti. Dar când tu dai în fiecare zi cu noroi pe ea, ce visuri mai cumpără lumea de la tine? Noi am făcut greşeli fantastice în ultimii ani. Pe de o parte, nu am comunicat cu presa în mod transparent şi deschis. Ne-am fofilat tot timpul, am ascuns noi ceva şi ce am spus am spus cu jumătăţi de gură. Pe de altă parte, am fost primii care am ieşit în public, nu ne-am înţeles aici, la masa verde, fuga la Tribunal. Şi nu cu un proces. Avem sute de procese. Ce instituţie mai are sute de procese?

Ce procese mai aveţi? Se ştie că sunt cele ale cadrelor didactice care au solicitat revendicări salariale.

- Sunt tot felul, şi aşa, şi aşa. Fie universitatea dată în judecată de cadrele didactice pentru reîncadrări, fie cadrele didactice date acum în judecată de universitate pentru Dumnezeu ştie ce motive, invaliditatea declaraţiilor făcute şi aşa mai departe. Eu ştiu doar că am un gând foarte clar de a stopa toate procesele. Am câteva chestii pe care sunt hotărât să le fac, cu orice risc, chiar şi cu riscul că îmi mănânc pielea: ăsta cu terminarea cu suprastructurile şi cu banii fără muncă şi a doua asta cu procesele. Este penibil. Noi ne batem cu noi.

Şi totuşi ce fel de procese sunt?

- Sunt preponderent chestiuni salariale. Şi nu este fenomenul naţional, pentru că acolo se bat sindicatele mari şi noi primim ce câştigă ele. Aici este o problema care ţine strict de noi. Pe scurt. În 2012, fără ştirea nimănui, se reîncadrează, folosindu-se de o lege şchioapă, celebra legea 63 din 2007, dată electoral, pentru că urma 2008 an de alegeri, prin care se dublau salariile în învăţământul superior. Nu a anulat-o nimeni, apoi legea şi-a pierdut validitatea. Nu ştiu exact din ce cauză. Dar a existat o secvenţă din 2007 până în 2008, când a fost validă. Ei bine, se găsesc unii isteţi, şi bravo lor, tehnic nu am ce să le reproşez, sunt oameni de la Facultatea de Drept, care au speculat gaura din lege și au zis: „Eu vreau să fiu reîncadrat conform legii 63”. Au făcut o întâmpinare deşteaptă în Tribunal şi au câştigat. Problema însă, de moralitate, apare în clipa în care la acea întâmpinare făcută de cei trei colegi de la Facultatea de Drept se adăugă rând pe rând ca  intervenienţi, ca părţi care chiuie împotriva universităţii, iar la mijloc, lotul cel mai gros este compus din însuşi rectorul universităţii, preşedintele Senatului Universităţii, prorectorii universităţii şi nişte neveste. Rectorul şi-a dat în judecată propria universitate. Aici începe circul, pentru că acest lucru a dus la un salariu aproape dublu faţă de noi ăştia, muritorii de rând, pe de o parte, iar pe de altă parte, le-a dat Tribunalul şi nişte compensaţii. Socotiţi: 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013. Sunt şase ani.

Dar au câştigat în instanţă compensaţiile

- Au câştigat și știţi de ce? Deşi în hotărâre scrie cu recurs în 30 de zile, nu a făcut nimeni recurs. De ce oare? Pentru că rectorul care a intervenit nu era rector. El dădea în judecată universitatea, nu o apăra! Şi de aceea, pur întâmplător, nu a făcut nimeni recurs la chestia asta. Ăsta este începutul dezastrului. S-a produs această inechitate. Partea asta a rămas nerezolvată, sindicatele s-au trezit din pumni abia prin 2013, când s-a şi aflat, că nu s-a ştiut. Doar câţiva ştiau. Şi când s-au dezmeticit au început şi sindicatele, pretinzând că vor şi ele. Atunci, conducerea a devenit conducere şi a zis: „Aaaa, nu!”. Şi au început alte procese.  Sindicatele au dat în judecată Universitatea, Universitatea a fost obligată să-i reîncadreze pe unii şi nu i-a reîncadrat, ăia au adus executori judecătoreşti să ne ia banii, că asta este dacă nu respecţi o sentinţă judecătorească. Eu promit că terminăm cu asta. Îi iau şi pe sindicalişti şi vom avea o discuţie aplicată, căutăm varianta tehnică şi dacă singura variantă este că oamenii trebuie toţi reîncadraţi, îi reîncadrez pe toţi, conform legii 63. Nu o să mai am bani să îi plătesc! Asta este o altă problemă. Căutăm soluţii că suntem oameni deştepţi. Legea trebuie să revină pe terenul ei aici.

Aveţi în vedere şi închiderea unor programe de studiu?

- Universitatea este universitate, nu este o adunătură de catedre şi de facultăţi. Dacă vrea să-şi menţină numele şi să se numească Universitatea din Piteşti, trebuie să se gândească cu seriozitate că cel puţin 7-8 programe de studiu, fundamentale, trebuie să existe în oferta educaţională. Altfel, nu te mai numeşti Universitate, devii Facultate de Drept, ASE, Politehnică. Pe de altă parte, programele de studiu mor de la sine, nu trebuie să le îngroape nimeni. Spre exemplu, la noi, la Ştiinţe, anul acesta este ultimul an în care specializăm în inginerie fizică, o închidem, deşi este o specializare veche de peste 12 ani. Moare, pentru că nu o mai vrea nimeni. Nu mai vin studenţi la poartă! Ce trebuie să închizi acum, bombastic, nu ştiu ce specializare! Rămâne problema într-adevăr ce facem cu alea fundamentale, Istorie, Litere, care îţi dau titlul de universitate. Vom vedea, pentru că dacă nu ai student, clar nu ai cu cine face ore. Dacă îţi vine totuşi un număr de studenţi, 20-30, cât să faci o grupă, porneşti un an de studiu. Evident că nu se ţin pe banii lor, pentru că la 25 de inşi evident că intrările sunt mult mai mici decât ieşirile. Aici intervine acel fond al universităţii care vrea să se numească universitate. Şi asta va fi o decizie colectivă. Vom discuta, vom pune pe masă toate astea şi vom decide, ce ţinem şi ce nu ţinem. Ai şi varianta să nu porneşti în fiecare an, porneşti anul ăsta Istorie, la anul porneşti Română, după aceea Chimie.

Asta înseamnă că există riscul ca anumite cadre didactice să îşi piardă locul de muncă.

- Nu. Asta este aşa o gogoriţă. Cât timp mai sunt cam 30% ore la plata cu ora, în universitate nu-i o problemă şi noi nu închidem 30% din programe. Pentru că în clipa în care ai 30% ore la plata cu ora înseamnă că unii iau mult mai mult, iau în plus. V-am spus, rector trebuie să fie cineva care cunoaşte foarte bine universitatea, pe toate feţele ei. Domnul Brânzea nu ar fi avut prea mult timp pentru asta.

Puteţi să fiţi şi rector, şi preşedinte GIA?

- În clipa în care o să am numirea, o să fac o consultanţă juridică de incompatibilităţi. Din cât ştiu eu, până acum a fi preşedinte de ONG şi a fi rector nu este incompatibil. Dacă descopăr că există o incompatibilitate, instantaneu o să îmi dau demisia din funcţia de preşedinte GIA.

Cum vreţi să arate universitatea la finalul mandatului dvs.  de rector?

- Academic, vreau să arate ca între anii 2006 și 2010. Intenţionat am zis doi ani dintr-un mandat. Au fost anii în care am crescut extraordinar. Eram competitivi, eram atractivi, nu ne dădeam în cap. Sindicatul X nu se activase în aşa hal, încât să stea tot timpul la gâtul rectorului. Sindicatul Y nici nu exista, a apărut prin 2010 ca reacţie la sindicatul X. Era o atmosferă lucrativă. Ca atmosferă, visez să ajungem cum eram în 1996. Era o veselie şi o bună înţelegere, ne întâlneam, vorbeam, nu ne certam. Vorbeam foarte mult de lucrări împreună. Îmi aduc aminte colegi de la Sport lucrând cu noi la Fizică pe teme de mecanometrie în sport, motricitate.

 

5.139 de lei, salariul minim de rector

Ca rector, Dumitru Chirleşan a anunţat că îşi va alege o echipă nouă de prorectori şi că şi-a stabilit salariul la minimum pe grilă – 5.139 lei brut. Salariul maxim este de 12.000 de lei. În plus, le va impune şi prorectorilor şi decanilor aceeaşi variantă de salarizare, minimum de pe grila de salarizare a fiecărei categorii.

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML