You are here: Home > EDITORIAL Relaţiile fiscale cu străinătatea și „magia neagră”
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Relaţiile fiscale cu străinătatea și „magia neagră”

E-mail Print PDF

La nivel de retorică, exprimată în mod public, sintagma privind „relațiile periculoase cu străinătatea” era în mare vogă la noi înainte de 1989. Cu toate acestea - deşi la Revoluţia din 1989 nu aveam decât 16 ani - îmi aduc aminte că, în regimul comunist, „tovarăşilor” le plăcea să fumeze câte o ţigară Kent; asta, desigur, între două şedinţe de partid în care dezbăteau şi aclamau „valorile comunismului”.
A venit Revoluţia, partidul unic a dispărut, dar aveam să constat că vechile clişee privind pericolul perfid al „străinătăţii” nu dispăruseră. Pe de altă parte însă, fenomenul de internaţionalizare a pieţelor de producţie şi de desfacere a devenit tot mai vizibil, globalizarea economică fiind noul cuvânt de ordine în lumea afacerilor; astfel încât, uşor, uşor, teoria lui David Korten a capătat din ce în ce mai multă consistenţă… Se pare că nici noi nu am avut prea multe opţiuni şi - mai de voie, mai de nevoie, mai direct sau mai discret – am intrat şi în NATO şi în UE. Astfel, sintagma privind „pericolul perfid al străinătăţii” şi-a pierdut din consistenţă şi din virulenţă şi a trebuit să fie „reinterpretată”. Cum? Simplu, la nivel fiscal, apărând voci în mediul public care înfierează, cu aceeaşi mânie proletară ca pe vremuri, modul cum unii „fraudează” bugetul de stat prin diferite firme off-shore, prin schimbarea statutului de rezidenţă fiscală sau prin „mutarea” firmelor din România în alte jurisdicţii fiscale (fie ele paradisuri fiscale sau nu). Desigur, această „condamnare publică” prinde foarte bine la „clasa muncitoare” votantă; dar ce avem dincolo de „indignarea” din cadrul discursurilor populiste susținute în faţa camerelor de luat vederi?
Cel mai important, avem o legislaţie, şi internă, şi internțională, dar și o practică la nivelul jurisprudenței europene în domeniu. Atâta timp cât există un Ghid O.E.C.D. în domeniul preţurilor de transfer - prin care se menţionează foarte clar modul de stabilire al valorii de piaţă, după „principiul lungimii de braţ” – iar prevederile acestuia au fost asimilate la nivel de practică în spaţiul european şi transpuse inclusiv la nivelul legislaţiei fiscale interne, trebuie să admitem că tranzacțiile derulate cu entități nerezidente afiliate (chiar cu cele aflate în paradisuri fiscale) nu reprezintă nicio practică ocultă sau de „magie neagră”; e nevoie, poate, doar de puţină pasiune pentru înţelegerea și analiza corelativă a reglementărilor fiscale…
Mă gândesc cum poate reacţiona un investitor nerezident când vede că, la noi, simpla derulare a tranzacţiilor cu firme off shore a ajuns să echivaleze - din start şi fără alte raţionamente suplimentare - cu o faptă apriori condamnabilă, „prin care se scot banii din ţară”, chiar dacă se are în vedere doar o realocare a costurilor pe baze corecte, legale, evident că în vederea optimizării sarcinii fiscale, dar cu încadrarea în „marja de eroare” a cadrului normativ. Îşi va mai deschide sufletul şi, mai ales, portofelul să investească ceva bănuţi în această piaţă emergentă denumită România?  Că doar nimeni nu va veni să investească aici că suntem noi cei mai viteji şi mai deştepţi dintre traci, aşa cum am învăţat la istorie. Să nu uităm, în acest context, premisele şi cauzele care au stat la baza dezvoltării „modelului irlandez”, de la sfârşitul anilor ’80… Desigur, nu cred că putem nega că, prin intermediul firmelor de tip off-shore, se face şi evaziune fiscală, dar acest fapt nu trebuie prezumat, ci probat, în acord cu metodele de administrare şi de apreciere a mijloacelor de probă în domeniul fiscal. Și, dacă tot blamăm peste tot tranzacţiile cu firme off-shore, să nu uităm că – în acord cu modificările aduse codului fiscal şi aplicabile din a doua jumătate a anului 2010 - se admite la deductibilitate fiscală pierderea înregistrată de un sediu permanent din străinătate, în condiţiile în care acel sediu permanent se află situat inclusiv într-un stat aparţinând Asociaţiei Europene a Liberului Schimb… iar  Lichtenstein tocmai acolo se află. Deja „sună cunoscut”, nu?
Un alt aspect care trebuie adus în discuție este vehemența cu care căutăm să venim cu noi criterii, tot mai restrictive, în vederea recalificării rezidenței fiscale a unei persoane fizice din nerezident în rezident fiscal în România, fie că vorbim de cetățeni români sau străini – a se vedea în acest sens prevederile OUG nr.30/2011, care au intrat în vigoare începând cu 01 ianuarie 2012. Evident, cu scopul (artificial, pur administrativ, în opinia mea) de a limita posibilitățile persoanelor fizice de optimizare a impozitului pentru veniturile realizate, în special la nivelul dividendelor plătite de o persoană juridică română, în loc „să umblăm” la costurile fiscale legate de impozitarea dividendelor. Pentru că nicio reglementare legislativă nu oprește un cetățean român să își mute rezidența sa fiscală – evident, în condițiile îndeplinirii cumulative a tuturor criteriilor reglementate la art. 7 alin. (1) pct. 23 si 29 cod fiscal - din România în alt stat. Și nu i se poate imputa unui contribuabil că există o convenţie de evitare a dublei impuneri cu – de exemplu – Kuweit sau Emirate, iar astfel impozitul pe dividende „pică” pe 1%, respectiv pe 3%. Şi exemplele pot continua, inclusiv cu jurisdicţii fiscale din „lumea bună” şi ceva mai apropiate (geografic) de noi, fără a mai lua în calcul deja celebrele cazuri Cipru şi Malta, că n-ar mai fi articolul de actualitate - dar cred că Austria ar putea fi un exemplu chiar și pentru noi!
Sursa: Capital - Top 300 - Cei mai bogaţi români

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML