You are here: Home
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Mii de argeşeni au petrecut la Festivalul Ţuicii de la Coşeşti

E-mail Print PDF

Sâmbătă, 9 septembrie, comuna Coşeşti a îmbrăcat straie de sărbătoare, mii de argeşeni alegând să petreacă sfârşitul de săptămână pe Valea Păcurarului, răspunzând astfel invitaţiei primarului Nicolae Pană de a participa la unul dintre evenimentele de tradiţie ale judeţului, revenit după trei ani de pauză. Ediţia a XIII-a a Festivalului Ţuicii de la Coşeşti s-a dovedit un succes, vremea bună şi spectacolul pregătit de organizatori creând toate premisele necesare unei petreceri câmpeneşti de neuitat.

Invitaţi de seamă din judeţ şi din ţară

Sărbătoarea comunei Coşeşti a adunat o mulţime de participanţi încă de la primele ore ale dimineţii. Mii de localnici şi argeşeni din localităţile învecinate şi din toate colţurile judeţului, dar şi reprezentanţi de seamă ale administraţiei publice a judeţului şi de pe scena politică au fost oaspeţi ai primarului Nicolae Pană. Alături de conducerea Primăriei şi Consiliului Local Coşeşti s-au aflat cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Simona Brătulescu şi Ion Mânzână, subprefectul Gabriel Stoian, precum şi numeroşi parlamentari de Argeş -  senatorul Serban Valeca, deputații Andrei Gerea, Radu Vasilică, Cătălin Rădulescu, Dănuț Bica - şi primari din localităţile judeţului. Una dintre prezenţele surpriză la Festivalul Ţuicii a fost cea a europarlamentarului Norica Nicolai, care s-a declarat impresionată de tradiţiile zonei şi de artiştii care evoluau pe scenă. De asemenea, evenimentul de la Coşeşti a fost onorat şi de prezenţa a doi secretari de stat, Robert Tudorache și Nicolae Tudose, argeșeni de origine. Pe lângă toți aceștia, s-a alăturat participanţilor și o delegație a Consiliului Județean Constanța, condusă de vicepreședintele Daniel Learciu, care s-au bucurat de sărbătoare ca niște argeșeni sadea.

Spectacol folcloric de excepţie

Organizatorii au pregătit pentru invitaţi surprize care mai de care mai frumoase. Unul dintre cele mai aşteptate momente ale zilei a fost concursul de băut ţuică. De asemenea, autorităţile locale au premiat cele mai longevive cupluri din comună, în semn de respect pentru localnicii care să ştiu să preţuiască valorile adevărate ale familiei. A fost organizată o tabără de meşteşuguri populare, în cadrul căreia meşterii locali s-au întrecut în arta olăritului, a sculptatului în lemn, a cusăturilor populare sau a dogăritului. De partea artistică a evenimentului au fost responsabili atât artiştii locali, cât şi ansamblurile din judeţ invitate să susţină recitaluri: „Ciobănașul” din Corbi, „Argeșelul” de la Boteni, „Floricica” din comuna Bârla, „Doina Cârcinovului” din Priboieni, „Carpaţi” de la Câmpulung, ansamblurile folclorice de la Vulturești, Galeșu, Domnești, Albeștii de Muscel și ansamblul „Dorulețul”, al Asociației de pensionari „Viața lungă” din Mioveni. Invitați speciali ai spectacolului folcloric au fost Marcela Fota, Cristina Turcu, Daniela Cernea, Ion Drăgan, Elena Sima şi Ioana Anton, care au invitat lumea la joc şi au făcut Valea Păcurarului să răsune de chiotele petrecăreţilor până seara târziu.

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML