You are here: Home > PRIMA PAGINA
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Problemele din căsnicie și vulnerabilitatea la alcool – explicațiile apropiaților pentru cazul Udroiu

E-mail Print PDF

Mesaj de la tatăl său: „Tu te-ai gândit ce va spune copilul tău despre tine când te-ai comportat atât de indecent-josnic, pentru denumirea de părinte și de om cult (învățător)?”

Ce a pierdut Bogdan Udroiu după scena exhibiționistă de la Poliție

 

Show-ul făcut de consilierul local de la Mioveni, Bogdan Udroiu, în secţia de Poliţie a făcut înconjurul ţării, înregistrările fiind mai mult decât elocvente. După ce a demisionat din partid și din funcţiile deţinute, protagonistul a intrat în concediu și silenzio stampa, mai ales că și-a pecetluit cariera profesională și politică prin aceste gesturi obscene făcute în faţa oamenilor legii, care au și imortalizat momentul, pentru a fi ulterior împărtășit publicului de o sursă misterioasă.

Spectacolul nefast dat de consilierul Udroiu a scos la lumină secrete din viaţa acestuia, care explică oarecum comportamentul deviant rezultat din imagini. Dezvăluirile sunt făcute de oameni din anturajul său care au încercat să își explice cum a ajuns un tânăr inteligent și implicat ca Bogdan Udroiu în stare să facă așa ceva. Cunoscut ca fiind un tip inteligent, foarte serios din punct de vedere profesional și ambiţios pe proiectele începute, despre Bogdan Udroiu se știa, în cercurile de prieteni și cunoscuţi, că, la băutură, se transformă. Deși promisese de multe ori că renunţă la acest viciu, lucrurile s-au acutizat pe fondul unor probleme de familie, vorbindu-se inclusiv despre riscul unui divorţ între el și soţie. Această separare care ar fi presupus distanţare de copilul ar fi accentuat predispoziția consilierului către relaxări bahice. Explicațiile conturează așadar o stare sufletească negativă, amestecată cu alcool, pe fondul unor probleme de comportament mai vechi, adică ingredientele nefaste ale atitudinii exagerate din noaptea de la poliție.

 

Cu mintea înecată de băutură și probleme personale, Bogdan Udroiu a făcut o scenă care i-a adus o pierdere imensă, al cărei inventar vi-l putem prezenta astfel:

 A rămas fără postul de președinte al Consiliului de administraţie al Regiei Judeţene de Drumuri. Această funcţie îi aducea lunar circa 4.500 lei și chiar muncea pentru banii pe care îi primea, fiind singurul care, după doi ani de solicitări, a obţinut bani pentru înfiinţarea laboratorului necesar staţiei de asfalt de la Căteasca.

 Și-a pierdut jobul de la Servicii Edilitare Mioveni unde a ajuns după ce societatea pe care o conducea, Construcţii Reparaţii, a fost absorbită. Alți bani, altă distracție...

 A rămas fără funcţia de consilier local al orașului Mioveni. Câștigase al doilea mandat și era destul de implicat în rezolvarea problemelor ridicate de cetăţenii din zona sa de responsabilitate. Și de aici mai încasa o indemnizaţie de 700 lei.

 A spus adio carierei politice, care nu se poate cuantifica în bani. Mulţi oameni din partid acreditau ideea că acesta era „pregătit” pentru a fi predecesor primarului Ion Georgescu și unul dintre oamenii de bază din PSD Mioveni.

 Nu în ultimul rând, acesta a pierdut șansele de a se întoarce în sistemul de învățământ. Bogdan Udroiu este de profesie învăţător, iar în anul 2009 a deţinut funcţia de adjunct al Inspectoratului Școlar Judeţean Argeș.

 Are pe numele său un credit de 4,22 miliarde lei vechi contractat în 2015 și scadent în 2040. Veniturile din cele trei funcţii publice îi garantau plata la timp a ratei, însă acum situaţia sa financiară este cam pe minus.

 

„Divulgarea probelor duce la încetarea anchetei în cazul Udroiu?!”

 

Fiind omul său, reprezentant al PSD și al administraţiei locale din Mioveni, primarul Ion Georgescu a jucat politically correct în cazul Udroiu, neîncercând să bage gunoiul sub preș în dulcele stil clasic, având o reacţie rapidă și fără loc de interpretări.

Primarul Mioveniului a fost extrem de radical, cerându-i ferm lui Bogdan Udroiu demisia din toate funcţiile publice. Mai mult, primarul și președintele PSD Mioveni, Ion Georgescu, și-a cerut scuze public în fața cetățenilor.

„În primul rând, în nume propriu, dar și ca reprezentant al instituției primăriei orașului Mioveni, îmi cer scuze dumneavoastră și tuturor celor care s-au simțit lezați de comportamentul indecent al domnului Udroiu. Este un episod regretabil, o faptă impardonabilă, pe care și-a asumat-o și pentru care va suporta consecințele juridice, administrative și politice care se impun în situația de față. Cu toată înțelegerea, bunăvoința și compasiunea de care am dat dovadă în diverse momente, trebuie să recunosc că anumite situații nu pot fi evitate sau trecute cu vederea și fiecare dintre noi este responsabil pentru acțiunile proprii, indiferent dacă fapta imorală și antisocială se petrece în timpul liber ori nu. Mai grav este atunci când, unul dintre aleșii locali, un reprezentant al comunității, pentru care au girat mii de cetățeni prin vot, este personajul negativ.

Consider că este perfect normal și întru totul motivat să afirm despre domnul Udroiu că din acest moment nu mai reprezintă nicio structură din administrația orașului Mioveni, pe niciun palier. Faptele sale stau mărturie și îl descalifică.”, a fost declaraţia care reprezintă punctul său personal de vedere.

 

 

Tot Ion Georgescu este cel care a semnalat că filmările au ajuns în spaţiul public, deși domniei sale nu i-au fost furnizate atunci când le-a solicitat, sub motivul că sunt probe din dosar. „În seara incidentului am fost anunţat și, a doua zi, am cerut să văd filmările, pentru a lua o decizie în cunoștinţă de cauză. Nu am vrut să acţionez pe auzite. Comandantul mi-a spus atunci că filmările au fost depuse la dosarul cauzei și nu îmi pot fi arătate deoarece reprezintă probă la dosar. Mă întreb eu acum, dacă acestea au ajuns în media în timpul anchetei, atunci Bogdan Udroiu nu va mai fi cercetat pentru că probele au fost divulgate?! Există o pată pe obrazul orașului Mioveni, iar el trebuie să plătească pentru ce a făcut, dar cred că și poliţistul, comandantul sau procurorul care le-a făcut publice trebuie să suporte consecinţele.”, a declarat primarul Ion Georgescu privitor la acest caz.

 

Îmi exprim regretul, dar trebuie să îi recunoaștem și meritele manageriale

 

Vicepreședintele Consiliului Judeţean Argeș, Ion Mânzână, care a lucrat cu Bogdan Udroiu, ca șef al CA la Drumuri, a ţinut să arate și cum s-a comportat acesta în relaţia instituţională.

„Vreau să îmi exprim regretul că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, scuzele pe care le-a înaintat și domnul primar, dar să știţi că el a fost, ca președinte al Consiliului de administraţie al Drumurilor Judeţene, un om pe care ne-am putut baza. Nu suntem la categoria aceea de a îi arunca cu pietre în cap, pentru că e o tradiţie și la noi în partid, cum cade unul, ne punem cu picioarele cu el, trebuie să îi recunoaștem și calităţile manageriale pe care le avea și cu asta închei acest subiect. S-a discutat cu el că imaginea instituţiei are de suferit, prin urmare decizia sa a fost cea de a demisiona. Colaborarea cu Bogdan Udroiu a fost una foarte bună. Să sperăm că după ce va plăti pentru faptele pe care le-a făcut, deoarece trebuie să se supună legii, va fi un om care să fie reabilitat. Sunt oameni care au făcut gesturi mai grave decât acesta.”, a declarat Ion Mânzână.

Contactat de redactorii „Ancheta”, Bogdan Udroiu a refuzat să facă orice comentariu declarând că își rezervă o perioadă fără ieșiri publice și că a plecat câteva zile pentru a se liniști după uriașul scandal de săptămâna trecută.

 

Reacție dură a tatălui său: „Ești copilul meu și am să te judec mai dur decât judecătorii!”

 

Pe pagina de facebook a fostului consilier local, cel mai dur comentariu postat este scris chiar de tatăl său: „Bogdane, am fost în politică și bineînţeles la nivel destul de înalt!!! Ca să nu-mi înșel alegătorii, dar nici personalitatea mea, am preferat să-mi dau demisia! Nu m-am jucat cu viitorul (moral) al copiilor mei, chiar dacă nu am fost un tată ideal! V-am respectat prestigiul, sacrifi cându-mi propria viaţă! Tu te-ai gândit ce va spune copilul tău despre tine când te-ai comportat atât de indecent-josnic, pentru denumirea de părinte și de om cult (învăţător)? Sau foștii tăi elevi? Ca părinte, și nu exemplu de conduită morală, mă faci să mă simt mai presus decât tine! Ești copilul meu și am să te judec mai dur decât judecătorii! Eu acum și copiii tăi, pe urmă!”

 

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML