You are here: Home
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Steagul verde rămâne la Grădiniţa „Aripi Deschise”

E-mail Print PDF

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 „Aripi Deschise” dovedeşte încă o dată că este o instituţie de învăţământ care oferă elevilor şi o bogată educaţie pentru mediu, şi un stil de viaţă sănătos. Este a treia oară când obţine steagul verde, ceea ce înseamnă continuarea activităţilor din cadrul programului mondial Eco Şcoala. Pe data de 6 iunie, reprezentanţii Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie, preşedintele Cornelia Dincă şi vicepreşedintele Petre Dincă, au reevaluat activitatea instituţiei în vederea menţinerii steagului verde. Au mai fost invitaţi la această activitate de verificare reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ai Administraţiei Bazinale de Apă Argeş Vedea, de la Inspectoraul Şcolar şi de la Casa Corpului Didactic. Profesorul coordonator Ana Nodea şi directorul Grădiniţei „Aripi Deschise”, Corina Postelnicescu, le-au prezentat acestora fiecare sală de clasă, dovedindu-le că micii preşcolari sunt adevăraţi ecologişti, care şi-au însuşit prin joacă şi activităţi derulate la clasă deprinderi şi principii pentru protecţia mediului. Tot colectivul didactic a demonstrat în faţa comisiei că educaţia pentru mediu a fost integrată în activităţile zilnice şi că este nevoie de continuarea programului Eco Şcoala, mai ales că cei mici transmit din deprinderile învăţate la clasă şi celor din familie. „Prin derularea acestui program formăm preşcolarilor o atitudine responsabilă faţă de problemele de mediu şi îi conştientizăm atât pe copii, cât şi pe părinţi de puterea care rezidă în fiecare dintre ei de a influenţa lumea în care trăim. Programul are un impact pozitiv asupra preşcolarilor, care şi-au schimbat tot mai mult comportamentul faţă de mediu, implicându-se în acţiuni de păstrare şi protejare a acestuia.”, a descris profesorul coordonator Ana Nodea misiunea programului Eco Şcoala.

 

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML