You are here: Home
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Valah Construct și G&M au câștigat bătălia pentru asfaltările de 1,7 milioane euro de la Brăduleț

E-mail Print PDF

Punct final în licitaţia de aproape 2 milioane de euro lansată de primăria comunei Brăduleţ în toamna anului trecut. Localitate cu un uriaș potenţial turistic și aflată în continuă dezvoltare, Brăduleţul are însă mari probleme la capitolul infrastructură rutieră. Situaţia se va remedia substanţial în următorii ani, prin punerea în aplicare a unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte, care vizează modernizarea a 6,29 km de drumuri.

 

Cele 6,85 milioane de lei noi (fără TVA) puse la bătaie de comuna de pe Valea Vâlsanului au atras cinci asocieri de firme, care au depus oferte pentru câștigarea contractului ce prevede atât serviciile de proiectare, cât și execuţia lucrărilor din cadrul proiectului „Îmbunătăţire drumuri comunale, comuna Brăduleţ, judeţul Argeș”. Astfel, pentru această licitaţie, Comesad Drumuri s-a asociat cu RMR și cu Centrul de Proiectare și Consultanță Rutieră SRL, Europan Prod a mers la braţ cu Iptanarg Construct, General Trust și-a luat asociat o firmă de proiectare din Ploiești, iar Valah Construct Grup a ales să intre în acest proiect alături de G&M Road Building Engineering și Building Design 2000. Acestor patru consorţii românești li s-a alăturat și o firmă din Italia, Pasquale Alo SRL, participantă în licitație alături de două firme bucureștene, una în calitate de asociat, cealaltă ca subcontractant.

După mai bine de jumătate de an de la lansarea procedurii, timp în care bătălia pentru generosul contract s-a mutat o vreme și la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, într-un final comisia de licitaţie a desemnat câștigătorul, acesta fiind reprezentat de către asocierea firmelor manageriate de către oamenii de afaceri Cătălin Nicolau, George Cusa și Magda Alexandru, respectiv Valah Construct, G&M și Building Design, asociere a cărei ofertă de 6.420.237,15 lei (fără TVA) a fost cea mai avantajoasă din punct de vedere al preţului. În urma semnării contractului, lucrările pot fi demarate, constructorii având la dispoziţie 26 de luni pentru a moderniza cei 6,29 km de drumuri din comuna Brăduleţ.

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML