You are here: Home
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Dan Manu - dat în judecată pentru auditul de la Molivișu

E-mail Print PDF

Pentru că a refuzat să pună documentul la dispoziția consilierilor județeni, Cătălin Bulf i-a intentat proces președintelui CJ.

Dan Manu susține că nu are voie, consilierul PMP îl contrazice și consideră auditul o făcătură.

 

 

Pentru refuzul de a i se furniza informaţii referitor la o investiţie publică, consilierul judeţean PMP Cătălin Bulf l-a dat în judecată pe președintele Consiliului Judeţean Argeș, Dan Manu.

Pe data de 30 mai, s-a constituit la Tribunalul Argeș dosarul 3962/109/2017, care are ca obiect „refuz soluţionare cerere nr. 5026/07.04.2017”.

Conflictul a început de la raportul de audit efectuat asupra proiectului pârtiei de schi de la Ghiţu Molivișu. Deși a fost realizat din bani publici, pentru o investiţie eșuată plătită din același buget, conducerea Consiliului Judeţean Argeș a refuzat să înmâneze copii după respectivul raport chiar consilierilor judeţeani. Atât Cătălin Bulf, cât și Mihail Tudor s-au ridicat în ședinţele de CJ pentru a solicita prezentarea raportului de audit, însă au fost refuzaţi, președintele Manu motivând că există o clauză de confidenţialitate impusă de auditor. Cei doi consilieri judeţeni au considerat că este vorba doar de praf în ochi aruncat de conducerea CJ și că în spatele acestor scuze s-ar ascunde lucruri mult mai grave.

 

Bulf: „Am suspiciuni privind alegerea auditorului”

 

Consilierul PMP Cătălin Bulf a deschis dosarul pe contencios administrativ, după ce a adresat două solicitări pe tema raportului de audit.

„Am solicitat să se prezinte auditul tuturor celor din Consiliul Judeţean, pe comisii și în plen și, în primul rând, procedura prin care s-a ales auditorul. Am unele suspiciuni asupra modului în care a fost ales auditorul, mai ales că acesta nu era străin de CJ Argeș, fiind și auditor în GAL Ţinutul Posadelor, din care fac parte și comunele membre în ADI Molivișu. Prima cerere a fost colegială și mi-au răspuns că este confidenţial raportul. A doua cerere a fost act prealabil dării în judecată. La prima mi-au răspuns, la a doua nu mi-au răspuns. Personal, consider că auditul este o făcătură. Auditoarea a declarat public în presă că ea a ridicat clauza de confidenţialitate și că este la dispoziţia CJ sau ADI Molivișu să facă public auditul, ceea ce nu s-a întâmplat”, ne-a declarat consilierul judeţean Cătălin Bulf.

Acesta mărturisește că acea confidenţialitate ţine doar de numele auditorului, care nu are voie să își facă publicitate nicidecum de datele cuprinse în raport.


Se pregătește a doua trimitere în judecată

 

La un pas de instanţă este și consilierul judeţean Mihail Tudor, reprezentant PAM, care încă mai așteaptă răspunsul din partea CJ, aflându-se în termenul legal.

„Am solicitat date despre proiectul Ghiţu Molivișu: ce înseamnă acel celebru raport de audit, câţi bani a băgat CJ în asociaţie, contractul de management al administratorului asociaţiei și copie după adresa de la Garda Forestieră. Am solicitat verbal, nu le-am primit și am făcut o cerere în scris. Consilierilor ne-a fost arătată, într-o defilare pe videoproiector, doar adresa de la Garda forestieră privind defrișările. Raportul nu a ajuns în faţa ochilor noștri niciodată”, ne-a declarat Mihail Tudor.

Și acesta are intenţia să se îndrepte pe contencios administrativ împotriva CJ Argeș, dacă nu primește răspunsul, însă este destul de optimist că i se vor furniza informaţiile solicitate, cu toate că are în faţă exemplul colegului de la PMP, căruia nici măcar nu i s-a mai răspuns.

 

Dan Manu: „Auditul de la Molivișu a fost predat anchetatorilor”

 

Referitor la această situaţie, președintele CJ Argeș, Dan Manu, care are calitatea de pârât, ne-a declarat: „Societatea Naţională de Auditori precizează foarte clar că aceste expertize sunt confidenţiale. Legea ne spune că în anumite situaţii trebuie să demarăm anumite proceduri dacă sunt suspiciuni de comiterea unor fapte penale. De aici decurge și reclamaţia, că am dat către Parchet și poliţie auditul, dar nu l-am oferit și publicităţii. Clauza de confidenţialitate a ridicat-o la cererea organelor penale. Aici nu s-a înţeles foarte bine, de ce am dat într-o parte și în altă parte nu. Am oferit auditul organelor în drept pentru a face lumină în acest caz, dar în piaţă nu mă pot duce, pentru că este protocolul auditorilor și există o cercetare penală în curs. Domnul Bulf a luat cunoștinţă de concluziile auditului în ședinţa premergătoare comisiilor, dar probabil dorește să dea publicităţii aspecte care nu pot fi făcute publice conform legii”, a conchis președintele Manu.

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML