You are here: Home
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

15 iunie – data-limită pentru deschiderea Transfăgărăşanului

E-mail Print PDF

De departe, unul dintre cele mai importante şi spectaculoase drumuri ale României și - printr-o binecuvântare - ale Argeșului, Transfăgărășanul rămâne o provocare pentru autorități, în condițiile în care această rută prin munți care leagă județul nostru de Sibiu este închisă mai bine de 6 luni din an, fiind nepracticabilă în altă perioadă decât cea de vară. În ciuda numeroaselor demersuri făcute de autoritățile și structurile de business județene,  CNAIR nu a găsit încă soluțiile pentru a menține celebrul drum deschis în permanenţă circulaţiei. În 2017, data anunțată de autorități pentru deschidere este cea de 15 iunie, extrem de târziu. Această întârziere este cauzată de faptul că, pe componenta Sibiului, traseul nu a fost încă eliberat complet de zăpadă. „La acest moment, secţiunea de drum care se află pe teritoriul Argeșului este curată, zăpada fiind în totalitate degajată de pe carosabil în ciuda faptului că - la cea mai recentă ninsoare - s-a depus un strat de peste 40 cm. Acum aşteptăm ca şi partea care aparţine judeţului Sibiu să fie deszăpezită pentru ca drumul să poată fi deschis circulaţiei. Până pe data de 15 iunie anticipăm această deschidere, dacă vremea nu ne mai face vreo surpriză nefavorabilă.”, ne-a declarat Gheorghe Mihăiţă, şeful SDN Piteşti.

Între timp, Transalpina – cealaltă rută printre munți – a fost deja deschisă pe 29 mai.

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML