You are here: Home
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

AM CREZUT CĂ AȘA O SĂ MURIM: EU ACASĂ, EL AICI!”

E-mail Print PDF

Reacție emoțională la eliberarea fostului președinte al CJ

 

Luni, 29 mai 2017, ora 9.00, Tribunalul Argeș.

„Deși puteam să cer să fiu transferat la un penitenciar cu regim deschis sau semideschis, am preferat să rămân la Colibași, în regim de maximă siguranţă, deoarece, având în vedere problemele mele de sănătate și operaţia pe inimă pe care am suferit-o, aici sunt mai aproape de spital. Am stat chiar și cu 30 de oameni în celulă, deși nu e recomandat având în vedere vârsta și starea mea de sănătate. În sufletul meu, consider că sentinţa pe care am primit-o nu a fost dreaptă. Vă rog să acceptaţi să fiu lăsat în libertate, având în vedere că mi-am respectat îndatoririle în penitenciar și am avut un comportament adecvat. Toate acestea și vârsta pe care o am consider că mă îndreptăţesc să fiu eliberat” - sunt cuvintele rostite de Constantin Nicolescu în timpul ședinţei de la tribunal, înainte să știe dacă va fi sau nu eliberat. Câteva ore mai târziu, judecătorul Marius Dumitrescu a hotărât să admită contestaţia fostului președinte al Consiliului Judeţean Argeș împotriva deciziei Judecătoriei Pitești, care respinsese eliberarea lui Nicolescu.

Ora 15, poarta Penitenciarului Mioveni.

După 2 ani, 3 luni și 24 de zile petrecute în spatele gratiilor, fostul președinte al Consiliului Judeţean Argeș, Constantin Nicolescu, a părăsit închisoarea. Slăbit, îmbătrânit, dar cu același zâmbet pe buze și cu aceeași cordialitate faţă de jurnaliști ca de fiecare dată, deși niciodată presa nu l-a iertat în accentele ei critice. „Cu care n-am dat noroc? Hai, măi băieţi, lăsaţi și voi aparatele jos! Aţi uitat că eu eram mai normal?” - le-a spus Nicolescu ziariștilor prezenţi în număr mare la poarta penitenciarului. Și-a îmbrăţișat soţia și cele două fiice, apoi a stat de vorbă cu toţi și a răspuns la câteva întrebări: „Mă bucur foarte mult că pot să îmi văd soţia, copiii. Pot să spun că viaţa abia acum începe. Îmi văd de viață în continuare, a fost greu, dar sunt un om antrenat. Când ești nevinovat, speri să ți se facă dreptate”, le-a spus fostul președinte jurnaliștilor, după care a plecat spre locuinţa sa de la ţară, de la Rădești, împreună cu familia.

Alături de cele două fiice, Mădălina și Ana-Maria, vizibil afectată de încărcătura momentului, dar cu aceeași demnitate care a caracterizat-o mereu, Viorica Nicolescu și-a așteptat soţul. Într-un moment de descărcare emoţională, povestește cu lacrimi în ochi:

„Am crezut că această zi nu va mai veni. Am avut de multe ori convingerea că așa o să murim. Eu acasă, el aici. Că nu vom mai fi niciodată unul lângă celălalt. Doar speranța că vom fi din nou împreună m-a mai ținut în viață!” - mărturisește gâtuită de emoții soția lui Constantin Nicolescu. Continuă să povestească ce au însemnat pentru ea acești doi ani și ce a trebuit să îndure de fiecare dată când a mers să-și viziteze soţul: „Au fost și clipe de umilință. Multe. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să le trec. Am fost controlată cu mănuși de cauciuc peste tot, ca să pot ajunge la el. Nu m-a mai interesat nimic. Familia este cea mai importantă, familia este totul! Pentru mine este tot ce am mai sfânt, în afară de credința în puterea divină”, a concluzionat Viorica Nicolescu.

 

 

Alături de Constantin Nicolescu s-au aflat doar familia și presa, toţi jurnaliștii prezenţi neputând să nu remarce faptul că niciunul dintre foștii colegi, colaboratori sau subordonaţi de altădată nu au ţinut să fie alături de fostul lor președinte. Elocvent pentru modul în care s-a resimţit această stare este un editorial semnat și distribuit de omul de presă Gheorghe Smeoreanu, sub sigla publicaţiei online Criterii.ro, chiar în ziua eliberării fostului președinte.

„Fostul președinte al CJ Argeș Constantin Nicolescu a ieșit din pușcărie. A fost întâmpinat de câteva zeci de oameni pe care i-a făcut OAMENI Mare îmbulzeală de oameni politici cu funcţii importante, azi, la poarta PenitenciaruluiMioveni.

Un ministru președinte și un vicepreședinte, un președinte executiv, un nepot ajuns mare om politic, o mulţime de primari l-au așteptat pe Tatăl Lor care i-a făcut oameni. Era acolo și Arhiepiscopul, pe care l-a ajutat atât de mult. La Partid, se așternuse covorul roșu. Un restaurant din centrul Piteștilor a fost închiriat și decorat la repezeală pentru acest prilej, muzica urmând să intoneze cântece de bucurie. Spre dezamăgirea tuturor, Constantin Nicolescu a refuzat ceremoniile și s-a retras în sânul familiei.

Aţi citit?

Ei bine, nu a fost așa, nimeni dintre cei mari nu l-a așteptat și nu s-a bucurat, fiindcă așa e viaţa asta parșivă. Nicolescu e, într-adevăr, începând de azi, acasă, cu familia.”

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML