You are here: Home > REPORTAJ Pleci în vacanță și ai nevoie de un nou pașaport?
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

SAPTAMANALUL - ANCHETA

Pleci în vacanță și ai nevoie de un nou pașaport?

E-mail Print PDF

Află tot ce trebuie să știi pentru a obține acest document

Vacanţa se apropie cu pași repezi și în această perioadă tot mai mulţi argeșeni trec pragul Direcției Generale de Pașapoarte pentru a li se elibera acest document. Fie că optează pentru a călători într-o țară din afara spaţiului UE, fie că pleacă în vacanțe cu micuții lor, pentru care documentul este întotdeauna obligatoriu, cetățenii trebuie să cunoască tipurile de pașapoarte disponibile, ce trebuie să facă pentru a le obţine, cât costă, dar și valabilitatea lor.

 

 pașaport electronic simplu cu valabilitate 5 ani = 258,00 lei. Se eliberează conform legii, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare (în prezent termenul este redus la 10 zile lucrătoare).

 pașaport simplu electronic cu valabilitate 3 ani (pentru minori sub 12 ani) = 234,00 lei

 pașaport simplu temporar cu valabilitate 12 luni = 96,00 lei. Se eliberează conform legii în cel mult 3 zile lucrătoare, termenul fiind redus la 2 ore strict în situațiile următoare: pentru persoanele care nu dispun de timpul necesar pentru eliberarea unui pașaport simplu electronic; în cazul în care titularul declară în scris că urmează să călătorească în state în care există stare de beligeranţă ori confl ict diplomatic și are aplicată în pașaportul simplu sau în pașaportul simplu electronic o ștampilă ori o viză eliberată de statul cu care ţara în care călătorește se află în conflict; când titularul deţine pașaport simplu sau pașaport simplu electronic care conţine vize valabile, dar filele au fost epuizate; când titularul a depus pașaportul simplu sau pașaportul simplu electronic pentru obţinerea unor vize și trebuie să călătorească urgent în străinătate; când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii, concursuri oficiale, pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa îi este pusă în pericol și nu există timpul necesar pentru obţinerea acordului celuilalt părinte.

 

Unde se plătește pașaportul?

Plata se poate face on-line în sistem internet banking, dar și la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către contul deschis de către Instituţia Prefectului Judeţul Argeș - IBAN: RO-75TREZ046502602X015211, CUI: 4317959.

Dacă doriți să achitați în numerar, plata se poate face la casieria Trezoreriei Statului din municipiul Pitești, bulevardul Republicii, nr. 118, casieria Instituţiei Prefectului judeţul Argeș,Piaţa „Vasile Milea”, nr. 1 și prin mandat poștal.

 

Ce documente trebuie să avem?

Cetăţenii care au domiciliul sau reședinţa în judeţul Argeș pot solicita personal pașapoarte simple electronice sau pașapoarte simple temporare, în baza următoarelor documente:

 cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original.

Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoţită de certificatul de naștere, în original.

 pașaportul anterior, dacă acesta există;

 dovada achitării taxelor și a tarifelor de emitere a pașaportului simplu electronic sau a pașaportului simplu temporar, completate pe numele titularului, în original.

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
Banner

Dosarul Primarului

EDITIE SPECIALA

Banner
Banner
Banner
Banner

Ads on: Special HTML